Cine este Profetul Mohammed ?

Atunci când se discută despre Profetul Mohammed (s), trebuie să se ţină cont de faptul că se vorbește despre cea mai măreaţă personalitate din istorie. Aceasta nu este o pretindere nefondată, pentru că persoana care citeşte biografia sa şi află despre manierele şi codul său moral, lăsând deoparte prejudecățile religioase şi orientările personale, va ajunge cu siguranţă la aceeaşi concluzie la care au ajuns și mulţi nemusulmani corecți şi imparțiali.

  • Genealogia sa
  • Locul naşterii şi copilăria Profetului Mohammed (s)
  • Descrierea Profetului Mohammed (s)

  • Genealogia sa

    El este Abu al-Qasim (tatăl lui Qasim) Mohammed, fiul lui ‘Abd Allah, fiul lui ‘Abd al-Muttalib. Genealogia sa merge înapoi până la tribul lui Adnan, fiul lui Ismael (Profetul lui Allah, fiul lui Avraam – Pacea fie asupra lor!). Mama lui a fost Aminah, fiica lui Wahb.
    Profetul (s) a spus:„Într-adevăr, Allah l-a ales pe Kinanah dintre copiii lui Ismael, și l-a ales pe Quraiș dintre Kinanah, și l-a ales pe Hashim dintre Quraiș, și m-a ales pe mine dintre Banu Hashim.” [Muslim]

    Astfel, Profetul (s) a avut cea mai nobilă genealogie de pe Pământ. Chiar şi duşmanii săi au confirmat acest fapt, aşa cum a făcut Abu Sufiyan (Allah să fie mulţumit de el!), care a fost un dușman aprig al islamului înainte de a deveni musulman, în faţa lui Heraclius, împăratul Imperiului Bizantin (610- 641).

    ‘Abd Allah ibn ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!), nepotul Profetului (s), a relatat că:

    „Mesagerul lui Allah (s) i-a scris lui Caesar, invitându-l la islam, și i-a trimis scrisoarea prin intermediul lui Dihya al-Kalbi, căruia Profetul (s) i-a poruncit să o înmâneze guvernatorului din Busra, care să i-o dea mai departe lui Caesar.
    Caesar, pentru a-și arăta recunoştinţa faţă de Allah, a mers din Hims până în Ierusalim, atunci când Allah i-a oferit victoria asupra forțelor persane. Atunci când scrisoarea Mesagerului lui Allah (s) a ajuns la Caesar, acesta a spus, după ce a citit-o: «Căutaţi-mi pe cineva din poporul său (arabii din tribul Quraiș), dacă este aici, să-l întreb despre Mesagerul lui Allah!» În acel timp, Abu Sufiyan ibn Harb se afla în Sham, împreună cu câţiva oameni din tribul Quraiș, care veniseră ca negustori, după ce fusese încheiat un armistițiu între Mesagerul lui Allah (s) şi politeiştii din tribul Quraiș. Abu Sufiyan a spus:

    «Trimisul lui Heraclius ne-a găsit undeva în Sham, aşa că ne-a luat pe mine şi pe însoțitorii mei la Ierusalim, unde am fost conduși în faţa lui Caesar. L-am găsit în curtea sa regală, purtând o coroană, şi era înconjurat de marii demnitari bizantini. El i-a cerut traducătorului său: „Întreabă-i care dintre ei este cea mai apropiată rudă a omului care pretinde că este Profet.”»

    Abu Sufiyan a adăugat:

    «I-am răspuns: eu sunt cea mai apropiată rudă a lui.» El a întrebat: «Ce grad de rudenie aveţi?» I-am răspuns: «El este vărul meu.» Cu excepţia mea, nimeni din caravană nu mai era din tribul Abu Manaf. Caesar a spus: «Lasă-l să vină mai aproape.» Apoi, le-a poruncit însoțitorilor mei să stea în spatele meu, aproape de umărul meu, și i-a cerut traducătorului său: «Spune-le însoțitorilor lui că am de gând să îl întreb pe acest om cu privire la cel care se pretinde a fi Profet. Dacă el minte, ei trebuie să îl contrazică imediat.»

    Abu Sufiyan a adăugat:

    «(Jur) Pe Allah! Dacă nu ar fi fost rușinos ca însoțitorii mei să mă considere un mincinos, nu aş fi spus adevărul despre el atunci când am fost întrebat. Dar am considerat că este ruşinos să fiu numit mincinos de către companionii mei, aşa că am spus adevărul.»”

    „I-a spus apoi traducătorului său: «Întreabă-l din ce fel de familie face parte.» Am răspuns: «Aparţine unei familii nobile dintre noi.» El a întrebat: «A mai pretins cineva acelaşi lucru, înainte de el?» Am răspuns: «Nu!» El a întrebat: «Obișnuia să spună minciuni înainte să susţină acest lucru?» Am răspuns: «Nu.» El a întrebat: «A fost vreunul dintre strămoșii săi rege?» I-am răspuns: «Nu.» El a întrebat: «Îl urmează nobilii sau cei mai săraci?» I-am răspuns: «Cei săraci îl urmează.» El a întrebat: «Numărul lor este în creștere sau descreștere (zi după zi)?» I-am răspuns: «Este în creștere.» El a întrebat: «Este cineva dintre cei care au îmbrățișat religia lui care a devenit nemulțumit și a renunțat la religia lui?» I-am răspuns: «Nu.» El a întrebat: «Îşi încalcă el promisiunile?» I-am răspuns: «Nu, dar acum am încheiat un armistițiu cu el şi ne este teamă că ne poate trăda.»”
    Abu Sufiyan a adăugat:

    Abu Sufiyan a adăugat: „«În afară de aceasta, împăratul nu mi-a mai dat o altă oportunitate să spun ceva împotriva lui.» Caesar a întrebat apoi: «Ai luptat vreodată împotriva lui?» I-am răspuns: «Da.» El a întrebat: «Care a fost rezultatul bătăliilor?» Am răspuns: «Uneori el a ieşit victorios, alteori noi.» El a întrebat: «Ce v-a poruncit să faceţi?» I-am răspuns: «Ne-a poruncit să-L adorăm numai pe Allah, Unicul, să nu-I atribuim niciun partener în adorare şi să renunțăm la ceea ce adorau predecesorii noştri. Ne-a poruncit să ne rugăm, să dăm caritate, să fim caști, să ne ținem promisiunile şi să restituim ceea ce ne-a fost încredinţat.» Când am spus acest lucru, Caesar i-a spus traducătorului său: «Spune-i: „Te-am întrebat despre genealogia lui şi tu mi-ai spus că aparţine unei familii nobile. De fapt, toţi Mesagerii se trag din cele mai nobile familii ale poporului lor. Apoi te-am întrebat dacă a mai susținut cineva dintre voi acelaşi lucru şi răspunsul tău a fost negativ. Dacă răspunsul ar fi fost pozitiv, aş fi crezut că acest om afirmă ceea ce au afirmat şi cei de dinaintea lui. Când te-am întrebat dacă el a fost vreodată acuzat de minciună, răspunsul tău a fost negativ. Astfel, consider că o persoană care nu spune minciuni despre oameni nu ar fi spus minciuni despre Allah. Apoi, te-am întrebat dacă a fost vreun rege printre strămoșii săi. Răspunsul tău a fost negativ, iar dacă ar fi fost pozitiv, aş fi crezut că acest om își vrea înapoi împărăţia. Când te-am întrebat dacă îl urmează cei bogaţi sau cei săraci, ai răspuns că sunt cei săraci cei care îl urmează. De fapt, aşa au fost toți adepții Mesagerilor. Apoi te-am întrebat dacă numărul celor care îl urmează este în creștere sau descreștere. Tu mi-ai spus că numărul lor este în creștere. De fapt, aceasta este o consecință a credinţei adevărate: creşte până când aceasta este completă [în toate privințele]. Te-am întrebat dacă, după ce a îmbrățișat religia lui, a existat cineva care a devenit nemulțumit și a renunțat la ea, iar răspunsul tău a fost negativ. De fapt, acesta este un semn al credinţei adevărate, atunci când bucuria acesteia intră în inimă, nimeni nu este nemulțumit de ea. Te-am întrebat dacă el şi-a încălcat vreodată promisiunile și mi-ai răspuns negativ. Aşa sunt Mesagerii, ei niciodată nu-şi încalcă promisiunile. Atunci când te-am întrebat dacă ai luptat împotriva lui și el împotriva ta, ai răspuns afirmativ, și ai spus că uneori el a fost victorios, iar alteori tu. Într-adevăr, astfel sunt supuși încercărilor Mesagerii, însă victoria finală este întotdeauna a lor. Apoi, te-am întrebat ce v-a poruncit. Tu ai răspuns că v-a poruncit să-L adorați numai pe Allah, Unicul, şi să nu-I atribuiți parteneri în adorare, să renunțați la ceea ce predecesorii voştri au adorat, să faceţi rugăciunea, să oferiți caritate, să spuneţi adevărul, să fiţi caști, să vă respectați promisiunile şi să restituiți ceea ce v-a fost încredinţat. Cu adevărat, acestea sunt calitățile unui Profet, despre care am ştiut (din Scripturile anterioare) că va apărea, însă nu știam că va fi dintre voi. Dacă este adevărat ceea ce spui, el va ocupa foarte curând pământul de sub picioarele mele, şi dacă aș fi știut cu certitudine că îl apuc, aş fi alergat să-l întâlnesc şi când aș fi ajuns la el, cu siguranţă i-aş fi spălat picioarele.”»

    Abu Sufiyan a adăugat:

    «Apoi, Caesar a cerut scrisoarea de la Trimisul lui Allah (s) şi aceasta a fost citită. Scria următoarele:
    „În Numele lui Allah, Preamilostivul, Prea Îndurătorul. De la Mohammed, Mesagerul lui Allah, către Heraclius, împăratul Romei. Pacea fie asupra celui care urmează Călăuzirea. Te chem la islam. Acceptă islamul şi te vei afla în siguranță. Allah îți va oferi răsplată dublă pentru aceasta. Dacă respingi chemarea, atunci vei purta păcatul pentru ceea ce s-a întâmplat cu adepții lui Arius.

    «Spune [o, Mohammed]: „O, voi oameni ai Scripturii, veniți la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-[le]: «Mărturisiți [cel puţin] că noi suntem supuși!»”» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:64]

    Abu Sufiyan a adăugat:

    „Atunci când Heraclius şi-a terminat discursul, s-au auzit urletele şi țipetele demnitarilor bizantini care îl înconjurau, astfel încât, din cauza gălăgiei, nu puteam înţelege ceea ce spuneau. Apoi, ni s-a poruncit să plecăm din palat. Când am ieşit cu însoțitorii mei şi am rămas singuri, le-am spus: «Într-adevăr, Ibn Abu Kabsha (Profetul Mohammed, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a căpătat putere. Regele tribului Al-Asfar se teme de el.»”

    Abu Sufiyan a adăugat:

    „(Jur) Pe Allah, eram întristat la gândul că religia lui va fi victorioasă, dar când Allah a pus islamul în inima mea, am încetat să mai fiu trist.”

    [Al-Bukhari]

  • Locul naşterii şi copilăria Profetului Mohammed

    Profetul (s) s-a născut în anul 571 e.n., în tribul Quraiș (unul dintre cele mai nobile triburi arabe), din Mecca (capitala religioasă a Peninsulei Arabice).
    Arabii efectuau Pelerinajul la Mecca şi înconjurau Ka‘bah, care a fost construită de către Profetul Avraam şi fiul său, Profetul Ismael (Pacea fie asupra lor!).

    Profetul (s) a fost orfan. Tatăl său a murit înainte de nașterea lui, iar mama a murit atunci când el (s) avea 6 ani. El (s) a fost luat în grija bunicului, ‘Abd al-Muttalib, iar atunci când acesta a murit, a rămas în grija unchiului său, Abu Talib. Tribul său, asemeni altor triburi, adora idoli făcuți din piatră, lemn sau chiar din aur. Unii dintre aceşti idoli erau aşezaţi în jurul Ka‘bei. Oamenii credeau că aceștia puteau alunga răul sau aduce binele.

    Profetul (s) a fost o persoană onestă şi demnă de încredere. Nu a avut niciodată un comportament perfid, nu a mințit sau înșelat pe nimeni, fiind cunoscut printre oameni ca fiind Al-Amin (cel demn de încredere). Oamenii își lăsau lucrurile de valoare în custodia lui atunci când plecau în călătorie. De asemenea, a fost cunoscut ca fiind As-Sadiq (Cel sincer), deoarece niciodată nu a spus o minciună. Se comporta şi vorbea frumos și îi plăcea să ajute oamenii. Era un bărbat frumos şi manierat, iar poporul său îl iubea şi îl respecta. Deci, Profetul (s) a fost un om frumos atât ca înfățișare, cât şi în ceea ce privește comportamentul. Allah Preaînaltul spune: „Şi, cu adevărat, tu [o, Mohammed] ai un înalt caracter moral!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 68:4]

    Celebrul istoric şi scriitor scoțian, Thomas Carlyle, a scris în cartea sa, Eroii:
    „Încă de la o vârstă fragedă, el a fost remarcat ca fiind un om profund. Companionii săi l-au numit «Al-Amin, cel demn de încredere», fiind un om loial, sincer în ceea ce făcea, spunea şi gândea. Ei știau că vorbele lui erau întotdeauna pline de înţeles. Era un bărbat care vorbea puţin și tăcea atunci când nu avea nimic de spus, competent, înțelept, sincer atunci când vorbea, exprimându-se în mod clar. Acesta este singurul tip de discurs care merită să fie ținut! De-a lungul vieții sale, a fost considerat un om serios, afectuos și cinstit. Avea un caracter sobru și sincer, însă prietenos și cordial, glumind de multe ori. Chipul său strălucea de zâmbetul ce venea dintr-o inimă sinceră. Era un om spontan, pasionat şi totuşi drept în adevăratul sens al cuvântului! Avea un talent înnăscut, chiar dacă nu știa să scrie și să citească. Și-a trăit viața în inima deșertului.”

    Profetul (s) se izola în peștera Hirā’ pentru adorare încă dinainte de a fi însărcinat cu Mesajul Profeției. Rămânea acolo nopţi la rând, departe de lucrurile necuviincioase pe care le făcea poporul său.

    Profetul (s) nu a consumat niciodată băuturi alcoolice şi nici nu s-a închinat la vreo statuie sau idol, nu a jurat pe ele și nu le-a oferit sacrificii. El (s) a fost un păstor, având grijă de oile ce aparțineau oamenilor din neamul său.
    Profetul (s) a spus: „«Allah nu a trimis niciun Profet care să nu fi fost păstor.» Companionii l-au întrebat: «Chiar şi tu, o, Mesager al lui Allah?» El (s) a răspuns: «Da, obișnuiam să am grijă de oile oamenilor din Mecca, pe câțiva qirāt (monezi).»” [Al-Bukhari]

    La vârsta de patruzeci de ani, Profetul (s) a primit prima Revelaţie Divină, pe când se afla în peștera Hirā‘. Mama credincioşilor, ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!), care era soţia Profetului (s), a spus:

    „Profetul (s) a început să primească Revelația sub forma unor vise frumoase, care se adevereau ca lumina zilei. Apoi, dragostea pentru izolare a fost revărsată asupra sa. El obișnuia să se izoleze în peștera Hirā‘, unde se angaja în adorare (numai a lui Allah) în mod continuu pentru mai multe nopţi. Apoi, se întorcea la familia lui pentru a lua proviziile necesare (de mâncare) pentru șederea lui.

    Și s-a tot întors la (soția lui) Khadijah pentru a lua provizii (de mâncare) până când, într-o zi, a primit Revelația în timp ce se afla în peștera Hirā‘. Un înger a venit la el (s) și i-a spus să citească. Mesagerul lui Allah (s) i-a răspuns: «Eu nu ştiu să citesc!» Profetul (s) a adăugat: «Îngerul m-a cuprins puternic şi m-a apăsat, până ce nu am mai putut suporta. Apoi, mi-a dat drumul şi mi-a cerut din nou să citesc. Dar eu am răspuns din nou: «Eu nu ştiu să citesc.» Apoi, el m-a cuprins şi m-a apăsat pentru a doua oară, până ce nu am mai putut suporta. Apoi, mi-a dat drumul şi mi-a cerut din nou să citesc, dar eu, din nou, i-am răspuns: «Eu nu ştiu să citesc.» Atunci, el m-a cuprins a treia oară şi m-a apăsat, apoi mi-a dat drumul şi mi-a cerut: «Citeşte! În Numele Domnului tău Care a creat [tot ceea ce există]. ~ El l-a creat pe om din ‘alaq [cheag de sânge atârnat]. ~ Citeşte! Şi Domnul tău este Cel mai Generos, ~ Care a învăţat [scrisul] cu calemul. ~ El l-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut.» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 96:1-5]

    Apoi, Profetul lui Allah (s) s-a întors acasă cu această Revelație, cu inima tremurând. A intrat în casă şi i-a spus soţiei sale, Khadijah: «Acoperă-mă, acoperă-mă!» Aşa că ea l-a acoperit, iar când teama lui a dispărut, i-a povestit Khadijei tot ce s-a întâmplat şi i-a spus: «O, Khadijah, ce se întâmplă cu mine? Mă tem că mi s-ar putea întâmpla ceva.» Khadijah i-a răspuns:

    «Ba nu! Așteaptă veștile bune! (Jur) Pe Allah, Allah nu te va dezamăgi, căci tu păstrezi relațiile cu rudele tale, spui adevărul, te ocupi de problemele celorlalți și îi ajuți financiar pe nevoiași, îți onorezi oaspeții cu generozitate și îi ajuți pe cei loviți de calamități.»


    Apoi, Khadijah l-a însoțit până la vărul ei, Waraqah ibn Nawfal ibn Assad ibn ‘Abd al-Uzza ibn Qussai, care devenise creștin în perioada ignoranţei şi știa să scrie în ebraică. El a scris din Biblie în ebraică atât timp cât Allah i-a permis să scrie. Era orb şi în vârstă. Khadijah i-a spus vărului său: «Ascultă povestea nepotului tău, o, vărul meu!» Waraqah a întrebat: «O, nepotul meu, ce ai văzut?»

    Profetul lui Allah (s) i-a descris ceea ce văzuse. Auzind acestea, Waraqah a spus: «Acesta este „namus” (adică îngerul căruia i-au fost încredințate secretele Divine), pe care Allah l-a trimis la Moise. Îmi doresc să fi fost tânăr (ca să te susţin) ca să apuc momentul în care poporul tău te va alunga.»
    Profetul lui Allah (s) a întrebat: «Mă va alunga?» Waraqah a răspuns afirmativ şi a spus: «Oricine a venit cu ceva asemănător celor pe care tu le-ai adus a fost tratat cu ostilitate; şi, dacă voi mai fi în viaţă în ziua în care te va alunga, te voi susţine cu putere.»
    Însă, după câteva zile, Waraqah a murit, iar Revelația s-a oprit pentru un timp.»” [Al-Bukhari]
    Capitolul coranic din hadith-ul de mai sus marchează începutul Misiunii lui Mohammed (s) ca Profet. Allah Preaînaltul i-a revelat apoi: „O, tu [Profetule], cel înfășurat în veșminte! ~ Ridică-te şi avertizează [oamenii cu privire la Pedeapsa lui Allah]! ~ Şi slăveşte-L pe Domnul tău [Allah]! ~ Şi curăţă veşmintele tale!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 74:1-4]
    După revelarea acestui Capitol din Coran, Profetul (s) a început să îi invite pe oameni în mod deschis la islam. A început cu poporul său, dar unii oameni au refuzat cu încăpăţânare să îl asculte, considerând că Profetul (s) îi chema la ceva despre care nu mai auziseră înainte.

    Islamul este un mod de viaţă complet, care tratează chestiunile religioase, politice, economice şi sociale. Mai mult decât atât, religia islamică nu le-a poruncit numai să-L adore doar pe Allah Unicul şi să renunţe la idoli şi la orice altceva adorau, ci, de asemenea, le-a interzis practici pe care ei le considerau a fi plăcute, precum cămătăria, consumul de alcool, relaţiile sexuale ilegale şi jocurile de noroc. În plus, aceasta le cerea oamenilor să fie drepți şi cinstiți unii faţă de alții şi să ştie că nimeni nu este superior față de altcineva decât în ceea ce privește taqwa (evlavia şi conștiința de Allah).

    Cum ar fi putut cei din tribul Quraiș (cel mai nobil trib dintre arabi) să accepte să fie tratați în același mod cu sclavii?

    Ei nu numai că au refuzat să accepte islamul, ci chiar l-au jignit pe Profet (s), spunând că este nebun, vrăjitor și mincinos. I-au adus învinuiri pe care n-ar fi îndrăznit să i le aducă înainte de venirea islamului. Ei au instigat masele ignorante de oameni împotriva lui, rănindu-l şi torturându-i companionii (Allah să fie mulţumi de ei!).

    ‘Abd Allah ibn Mas’ud (Allah să fie mulţumit de el!), un companion apropiat al Profetului (s), a relatat:„În timp ce Profetul lui Allah (s) se ruga lângă Ka‘bah, în apropiere erau adunați câţiva oameni din tribul Quraiș. Unul dintre ei a spus: «Îl vedeți pe acest bărbat (care face fapte doar pentru a se făli)? Cine dintre voi pleacă să aducă mațele urât mirositoare de la cămilele pe care le-a sacrificat familia lui cutare şi cutare şi aşteaptă până se prosternează, pentru ca apoi să i le pună între umeri?» Cel mai rău-voitor dintre ei s-a oferit să facă aceasta şi, atunci când Profetul lui Allah (s) s-a prosternat, a pus acestea între umerii lui. Profetul (s) a rămas în prosternare, iar ei au râs atât de mult încât au căzut unul peste celălalt. Cineva a mers la Fatimah (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica Profetului (s), care era încă o fetiţă pe atunci, şi a informat-o de cele petrecute. Ea s-a grăbit să meargă unde era Profetul (s), care se afla încă în prosternare, şi a îndepărtat mizeria de pe spatele lui, apoi i-a blestemat pe cei din tribul Quraiș în mod fățiș (...)” [Al-Bukhari]

    Munib Al-Azdi, un companion al Profetului (Allah să fie mulţumit de el!), a relatat: „L-am văzut pe Trimisul lui Allah (s) spunându-le oamenilor în perioada ignoranței: «Spuneţi că nu există altă divinitate demnă de adorare cu excepţia lui Allah, dacă vreți să fiți victorioși.» Au fost unii care l-au scuipat în faţă, alţii care au aruncat cu pământ în faţa lui și alții care l-au jignit până la amiază. Când a venit o tânără cu un vas mare cu apă, el (s) şi-a spălat faţa şi mâinile şi i-a spus: «O, fata mea, nu te teme că tatăl tău va fi umilit sau lovit de sărăcie!»” [At-Tabarani]

    ‘Abd Allah ibn ‘Amr ibn Al-‘Ās, un companion al Profetului (Allah să fie mulţumit de el!), a fost întrebat de către Awrah ibn Az-Zubair despre unele dintre lucrurile urâte pe care idolatrii i le-au făcut Profetului (s), la care el (Allah să fie mulțumit de el!) a răspuns:„În timp ce Mesagerul lui Allah (s) se ruga în curtea Ka‘bei, Uqba ibn Abu Mu‘ait s-a apropiat de el (s), l-a apucat cu putere de umăr și l-a strangulat cu haina sa. Abu Bakr s-a apropiat în grabă, l-a apucat pe Uqba cu putere de umăr şi l-a împins, spunând: «Ai omorî un om doar pentru că spune că Domnul său este Allah?»” [Al-Bukhari]

    Aceste incidente nu l-au oprit pe Profet (s) din chemarea sa la islam. El (s) le-a transmis acest mesaj numeroaselor triburi care veneau la Mecca pentru Hajj. Cei câţiva care au crezut dintre oamenii din Yathrib (un orășel la nord de Mecca, cunoscut azi sub numele de Medina) i-au promis Profetului (s) sprijinul şi ajutorul lor, în caz că va dori să emigreze acolo. El (s) l-a trimis pe Muss’ab ibn Umair (Allah să fie mulţumit de el!) să-i învețe principiile islamului. După toate greutățile pe care musulmanii din Mecca le-au înfruntat din partea propriului popor, Allah Preaînaltul le-a acordat permisiunea de a emigra la Medina. Oamenii din Medina s-au bucurat de venirea lor şi i-au primit în cel mai bun mod cu putință. Medina a devenit capitala noului stat musulman şi locul de unde a continuat chemarea la islam.

    Profetul (s) s-a stabilit în Medina şi i-a învăţat pe oameni principiile religiei şi cum să recite Coranul. Locuitorii Medinei au fost impresionați de caracterul şi moralitatea Profetului (s). L-au iubit mai mult decât pe ei înşişi, s-au întrecut în a-l servi şi ar fi făcut orice fel de sacrificii de dragul islamului. Astfel, trăiau într-o societate puternică, în care oamenii aveau o credinţă profundă, erau extrem de fericiți și se iubeau între ei, iar sentimentul fraternității era evident în rândul lor. Toţi oamenii erau considerați egali, indiferent dacă erau bogaţi sau săraci, albi sau negri, arabi sau nearabi, neexistând nicio diferență între ei decât în ceea ce privește taqwa (evlavia și conștiința de Allah). După un an de la emigrarea la Medina, tribul Quraiș a aflat de răspândirea islamului și a pornit prima luptă împotriva musulmanilor, bătălia de la Badr.

    Această bătălie a avut loc între două grupuri inegale atât din punct de vedere al pregătirii, cât şi al armamentului. Musulmanii au fost în număr de 314, în timp ce idolatrii erau 1000. Allah Preaînaltul le-a oferit victoria Profetului Mohammed (s) şi companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!). După aceasta, au mai avut loc şi alte bătălii între musulmani şi idolatri.

    După opt ani, Profetul (s) a reuşit să pregătească o armată puternică, alcătuită din 10.000 de soldați. Ei au pornit spre Mecca și au cucerit-o, învingându-i astfel pe cei care i-au rănit şi torturat atât pe Profet (s), cât şi pe companionii săi (Allah să fie mulţumit de ei!), cu o cruzime greu de imaginat, până când aceștia s-au văzut obligați să emigreze, lăsându-și în urmă averile, copiii și casele. Anul victoriei decisive s-a numit „Anul cuceririi”.
    Allah Preaînaltul spune:„Atunci când va sosi Biruința de la Allah şi al-Fāteh [intrarea victorioasă în Mecca, fără război sau luptă – Fāteh Mecca] ~ Şi îi vei vedea pe oameni intrând în religia lui Allah [islam] în cete, ~ Atunci slăveşte-L şi preamărește-L pe Domnul tău, spunând Al-Hamdu Lillah [Slavă lui Allah!] şi roagă-L pe El de iertare. Cu adevărat, El este Primitorul de căinţă.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 110:1-3]

    După cucerirea Meccăi, Profetul (s) i-a adunat pe oamenii din oraș şi le-a spus: „«Ce credeți că ar trebui să fac cu voi?» Aceștia au răspuns: «Ce este mai bine. Ești un frate generos și fiul unui frate generos.» Mesagerul lui Allah (s) a spus: «Nu veți fi trași la răspundere astăzi. Mergeți, sunteți liberi.»” [Al-Baiyhaqi]

    Această dovadă incredibilă de iertare i-a determinat pe mulţi să accepte islamul. Apoi, Profetul (s) s-a întors la Medina.
    După un timp, Profetul Mohammed (s) a intenţionat să îndeplinească Hajj-ul, aşa că s-a îndreptat spre Mecca cu 114.000 de companioni (Allah să fie mulţumit de ei!) şi a efectuat Pelerinajul cunoscut sub numele de „Pelerinajul de Adio”, deoarece Profetul (s) a murit la scurt timp după acesta.

    Profetul (s) a murit în Medina, într-o zi de luni, pe data de 12 a lunii Rabi’ al-Awwal, în al 11-lea an după hijrah, fiind îngropat în locul în care a murit. Musulmanii au fost șocați de vestea morţii Profetului (s) şi unii dintre companioni (Allah să fie mulţumit de ei!) nici nu au crezut, unul dintre aceștia fiind ‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!), care a spus:

    „Oricine va spune că Mohammed este mort îl voi decapita!”

    Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) s-a ridicat şi a recitat din Cuvintele lui Allah: „Şi Mohammed nu este decât un Trimis - şi au mai fost înainte de el şi alţi Trimiși. Dacă el ar muri sau ar fi ucis, v-aţi întoarce voi pe călcâiele voastre? Cel care s-ar întoarce pe călcâiele lui nu i-ar aduce lui Allah nicio stricăciune. Şi Allah îi va răsplăti pe cei recunoscători.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:144]

    Atunci când ‘Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a auzit acest verset, nu a mai repetat ceea ce spunea, deoarece a fost mereu dornic să aplice Poruncile lui Allah Preaînaltul.
    Profetul Mohammed (s) avea 63 ani atunci când a murit.
    Profetul (s) a trăit în Mecca timp de 40 de ani, înainte de Profeție. După începerea Revelației Divine, a mai rămas 13 ani acolo, timp în care a chemat oamenii la credinţa monoteistă, islamul. Apoi, el (s) a emigrat la Medina, unde a rămas timp de 10 ani, și a continuat să primească Revelația Divină, până când Coranul şi religia islamică au fost completate.

    Dr. Gustave Le Bon a spus în cartea sa, „Civilizația arabilor”:

    „Dacă apreciezi un om după faptele lui onorabile, atunci Mohammed este cel mai de seamă dintre cei pe care i-a cunoscut istoria. Oamenii de știință occidentali au spus adevărul despre Mohammed, în ciuda faptului că fanatismul religios i-a orbit pe mulți istorici, care au ascuns adevărul despre meritele sale.”

  • Descrierea Profetului Mohammed (s)

    Profetul (s) nu era nici prea înalt, nici prea scund și era lat în spate. Părul lui ajungea până la lobii urechilor. Avea cel mai frumos chip dintre oameni. Pielea lui nu era foarte albă şi nici închisă, ci uşor rozalie. Părul lui nu era nici prea drept, nici prea ondulat. Chipul său era luminos și sudoarea sa avea culoarea mărgăritarelor. Avea o barbă foarte deasă.

    Jabir ibn Samura (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat: „Cineva a spus: „«Fața lui era (luminoasă) ca o sabie.»”, la care (Jabir - Allah să fie mulțumit de el!) a spus: «Nu, fața lui era rotundă și (luminoasă) ca Soarele și Luna.»” (Muslim)

    Gura Profetului (s) era mare, avea ochi cu fantă lungă și puțină carne deasupra gleznelor. Nu era considerat nici slab, nici gras, și avea mâinile și picioarele mari.
    Anas ibn Malik (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „(...) N-am atins nicio mătase şi nimic altceva care să fie mai catifelat decât palma (mâinii) Trimisului lui Allah (s) şi nu am mirosit nici mosc și nici alt parfum care să fie mai plăcut decât sudoarea Trimisului lui Allah (s) (...)” (Muslim și At-Tirmidhi)