Dovezi logice care susţin că Mohammed (s) a fost Mesagerul lui Allah

• Profetul era neștiutor de carte.

  El (s) nu știa să scrie şi să citească și trăit în mijlocul unui popor care era, de asemenea, în mare parte, neștiutor de carte. Astfel, nimeni nu poate susţine că Nobilul Coran a fost scris de însuşi Mohammed (s). Allah Preaînaltul spune: „Şi tu nu ai citit mai înainte de ea nicio altă carte şi nici nu ai scris-o cu dreapta ta [fiindcă era neștiutor de carte]. Atunci s-ar fi îndoit cei care tăgăduiesc Adevărul.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 29:48]

• Arabii au fost provocați să aducă ceva asemănător Coranului, dar nu au reuşit să facă acest lucru.

  Frumusețea, structura şi sensurile profunde ale Coranului i-au surprins pe arabi. Coranul este miracolul etern al lui Mohammed (s). Mesagerul lui Allah (s) a spus:„Fiecărui Profet i-au fost date minuni pentru ca poporul lui să creadă în el, însă mie mi-a fost dată o Inspirație Divină pe care Allah Preaînaltul mi-a revelat-o (Nobilul Coran). Așadar, sper ca în Ziua Judecății numărul adepților mei să îl depășească pe cel al celorlalți Profeți.” [Al-Bukhari]

  Cu toate că poporul Profetului (s) era elocvent şi cunoscut pentru poeziile frumoase, Allah Preaînaltul l-a provocat să aducă ceva asemănător Coranului, dar nu a reuşit. Apoi l-a provocat să aducă o Sură asemănătoare celor din Coran, dar nu a reuşit. Allah Preaînaltul spune: „Iar dacă vă îndoiți de cele pe care le-am pogorât Robului Nostru [Mohammed], aduceți o Sură asemenea lui [Coranului] şi chemaţi martorii voştri cei afară de Allah, dacă sunteţi sinceri!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:23]

  Allah Cel Atotputernic a provocat întreaga omenire și djinii deopotrivă să aducă ceva asemănător Coranului. Allah Preaînaltul spune: „Spune [o, Mohammed]: «De s-ar aduna oamenii şi djinnii ca să facă [ceva] ca acest Coran, ei nu vor fi în stare să facă [ceva] asemenea lui, chiar dacă îşi vor fi unul altuia ajutor!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 17:88]

• Profetul (s) a continuat să predice şi să cheme oamenii la islam, cu toate că a întâmpinat greutăţi mari şi animozitate din partea poporului său, care plănuia să-l omoare.

  Cu toate acestea, Profetul (s) a continuat să predice cu răbdare. Dacă ar fi fost şarlatan, ar fi încetat să predice din teamă pentru viaţa sa.

  Dr. M.H. Durrani a spus:
  „Această credință, acest efort neobosit, această determinare și această voință cu care Mohammed (s) a condus mișcarea sa până la victoria finală, nu sunt decât o dovadă clară a sincerității sale absolute în ceea ce privește misiunea sa. Dacă ar fi avut chiar și cea mai mică îndoială, nu ar fi putut rezista furtunii care a continuat timp de mai bine de douăzeci de ani. Oare mai este nevoie de alte dovezi ale sincerității sale depline, ale moralității și ale măreției sufletului? Toate acestea conduc în mod inevitabil la o concluzie și anume că acest bărbat este cu adevărat Mesagerul lui Allah (s). Profetul nostru Mohammed (s) a fost un exemplu în ceea ce privește calitățile sale excepționale, virtuțile și sinceritatea sa. Viața, ideile, sinceritatea, integritatea, evlavia, bunătatea, credința și realizările sale sunt dovezi excepționale ale profeției sale. Orice persoană care studiază viața și mesajul său în mod imparțial va mărturisi că el este cu adevărat un Mesager al lui Allah și că Nobilul Coran pe care l-a adus oamenilor este cartea lui Allah. Fiecare persoană rațională care caută în mod sincer adevărul, va ajunge fără îndoială la această concluzie.”

• Fiecare persoană iubeşte podoabele şi frumusețile vieţii.

  Allah Preaînaltul spune:„Frumoasă a fost făcută să pară în ochii oamenilor dragostea pentru cele jinduite - femeile, copiii, multe grămezi de aur şi argint, caii de rasă aleasă, animalele şi ogoarele. Acestea sunt plăcerea vieţii celei pământești, în vreme ce la Allah este buna întoarcere.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran 3:14]

  Omul, prin natura lui, este dornic să dobândească podoabele şi frumusețile acestei lumi. Fiecare foloseşte propria metodă pentru a le obţine, unii recurgând la acţiuni ilegale, iar alţii la acţiuni legale pentru a face aceasta.

  Este bine-cunoscut faptul că membrii tribului Quraiș au încercat să-l convingă pe Profet (s) să înceteze chemarea oamenilor la islam. I-au spus că, dacă dorea stăpânire, aveau să îl numească liderul lor, iar dacă îşi dorea să se căsătorească, aveau să îi ofere cele mai frumoase femei. În plus, dacă îşi dorea bani, erau dispuși să îi ofere oricât, cu condiţia ca el (s) să renunţe la chemarea sa. Profetul (s) le-a răspuns: „Nu voi renunța la aceasta (chemarea la islam) până nu veți aprinde pentru mine o flacără de la Soare.”

  Dacă Profetul (s) ar fi fost un şarlatan, ar fi acceptat această ofertă fără să ezite, dat fiind că lucrurile care i-au fost oferite depășeau cu mult ceea ce își poate dori un om în această viață.

  Dr. M.H. Durrani a spus:
  „Profetul (s) a suportat treisprezece ani întregi de suferințe (în Mecca) și opt ani (în Medina) fără niciun răgaz. El (s) a suportat toate acestea neclintit și cu o inimă fermă. Poporul său i-a oferit conducerea tribului și i-a pus la picioare întreaga avere, cu condiția să se oprească din a invita oamenii la religia sa și a-și răspândi mesajul. Dar a refuzat toate aceste oferte și a ales în schimb să sufere pentru misiunea lui (chemarea la islam). Oare de ce? De ce nu i-a păsat de bogăție, faimă, împărăție, glorie, confort și prosperitate? Omul ar trebui să reflecteze la acest aspect dacă vrea să ajungă la un răspuns…”

• Este cunoscut faptul că supușii şi bogăția unui regat sunt supuse voinţei regelui şi se află în serviciul său.

  În ceea ce îl privește pe Mohammed (s), el știa că această viaţă este o fază tranzitorie. ‘Abd Allah ibn Mas’ud (d) a spus: „Mesagerul lui Allah dormea pe o rogojină din paie. Apoi, s-a ridicat şi rogojina lăsase urme pe trupul său. Noi i-am spus: «O, Mesager al lui Allah, am putea să obținem un pat mai bun pentru tine.» El (s) a spus: «Ce legătură am eu cu această lume? În această lume sunt doar precum un călător care caută umbra unui copac, se odihnește şi apoi o lasă ca să îşi continue drumul.»” [At-Tirmidhi]

  Nu’man ibn Bashir (d) a spus: „L-am auzit pe ʻOmar ibn al-Khattāb (d) spunând: «L-am văzut pe Mesagerul lui Allah (s) zvârcolindu-se de foame în timpul zilei și nu putea găsi nici măcar cea mai stricată curmală pentru a-şi umple stomacul.»” [Ibn Majah]

  Abu Hurairah (d) a spus: „Familia lui Mohammed (s) nu a mâncat niciodată până să se sature timp de trei zile consecutive până la moartea lui (s).” [Al-Bukhari]

  Cu toate că Peninsula Arabică se afla sub controlul său şi că el era sursa binelui pentru poporul său, de multe ori Profetul (s) nu găsea mâncare pentru a-şi acoperi nevoile. Soţia lui, ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!), a spus: „Profetul (s) a cumpărat puțină mâncare de la un evreu, cu înţelegerea că îl va plăti mai târziu, şi i-a dar drept garanție scutul său.” [Al-Bukhari]

  Aceasta nu înseamnă că el (s) nu ar fi putut obține orice și-ar fi dorit, dat fiind că banii şi bogățiile erau aduse în faţa moscheii lui, iar el (s) nu pleca de acolo până când nu le împărțea între săraci şi nevoiaşi. Printre companionii săi (Allah să fie mulţumit de ei!) erau şi câţiva bogaţi, care se grăbeau să-l slujească și să îi ofere tot ce aveau de valoare. Dar Profetul (s) a refuzat bogățiile acestei lumi, cunoscând realitatea vieții lumești. Profetul Mohammed (s) a spus: „Această lume, în comparație cu Viața de Apoi, este similară cu cantitatea de apă care rămâne pe deget atunci când unul dintre voi îl înmoaie în mare: să vadă ce rămâne pe deget.” [Muslim]

  Lady E. Cobold a spus în cartea sa, Pelerinajul la Mecca (Londra, 1934):
  „În ciuda faptului că Mohammed (s) era conducătorul Peninsulei Arabice… el (s) nu s-a gândit la titluri și nu și-a luat servitori pentru a-i exploata. Dimpotrivă, el (s) a rămas același, fiind mulțumit de faptul că era Trimisul lui Allah și ajutorul musulmanilor. El (s) își curăța casa singur și își repara pantofii cu mâinile sale nobile. Era generos precum vântul care aduce ploaia. Nu venea vreun sărac sau nefericit la Mohammed (s), fără ca el să-i dea din puținul pe care îl avea. De cele mai multe ori, nu avea decât foarte puține provizii, care nu erau suficiente nici măcar pentru satisfacerea propriilor nevoi.”

• Profetul (s) întâmpina uneori evenimente dificile pentru care avea nevoie de clarificări și pe care nu le putea rezolva pentru că Revelația cu privire la ele întârzia să apară.

  Astfel, Profetul (s) trăia o perioadă de îngrijorare și tristețe până când primea Revelația. Un exemplu în acest sens este momentul în care onoarea Profetului (s) a fost atacată, fiind calomniată una dintre soțiile sale. Atunci, el (s) a așteptat vreme de o lună Revelația, în timp ce dușmanii lui îl calomniau și îi atacau onoarea. După aceea, Profetul (s) a primit Revelația prin care era confirmată nevinovăția soției sale. Dacă Mohammed (s) ar fi fost un mincinos, ar fi rezolvat problema el însuși, însă el (s) nu a rostit nimic după pofta lui.

• Profetul (s) nu a pretins niciodată o poziţie înaltă şi nu accepta ca oamenii să îl trateze într-o manieră care denotă măreție.

  Anas (d) a spus: „Îl iubeau pe Mesagerul lui Allah (s) mai mult decât orice, dar atunci când îl vedeau, nu se ridicau în picioare, pentru că știau că nu îi plăcea aceasta.” [At-Tirmidhi]

  Washington Irving a spus: „Succesele lui militare nu au trezit în el nicio urmă de aroganţă sau vanitate, așa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi luptat din motive egoiste. În momentul în care a avut cea mai mare putere, și-a păstrat aceeași simplitate şi umilinţă pe care le-a avut atunci când a trecut prin momente grele. Departe de a pretinde un statut regal, el era nemulțumit dacă, atunci când intra într-o cameră, îi era arătată orice formă de respect. Cu toate că a fondat un stat măreț, așa cum este statul musulman, el l-a condus cu dreptate și nu s-a gândit să instaureze o dinastie.”

• Revelarea unor versete ale Coranului în care Profet (s) este mustrat din cauza unor întâmplări, precum:

  • Cuvintele lui Allah Preaînaltul:
    „O, Profetule! De ce interzici tu [pentru tine] ceea ce Allah ţi-a îngăduit, căutând să le mulțumești pe soţiile tale? Şi Allah este Ghafūr [Atoateiertător], Rahīm [Prea Îndurător].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 66:1]

    Acest verset a fost revelat deoarece Profetul (Pace și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) evita consumul de miere din cauza uneia dintre soţiile sale. Allah Preaînaltul l-a mustrat pentru că îşi interzisese ceva ce El a permis.

  • Allah Preaînaltul spune:
    „Allah te-a iertat! De ce le-ai dat tu voie [să rămână acasă și să nu participe la luptă], înainte de a-i descoperi pe cei aflaţi întru adevăr şi de a-i cunoaşte pe cei mincinoși?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 9:43]

    Allah Preaînaltul l-a mustrat pe Profet (s) pentru că a acceptat imediat falsele pretexte ale ipocriţilor care nu au participat alături de el la bătălia de la Tabūk. Profetul (s) i-a iertat şi le-a acceptat pretextele fără a le verifica. Allah Cel Atotputernic spune: „Niciun Profet nu ar fi trebuit să aibă prizonieri până [nu ar fi învins], măcelărind pe pământ. Voi voiți bunurile acestei lumi, în vreme ce Allah voieşte [pentru voi] Lumea de Apoi, iar Allah este ‘Azīz [Invincibil, Atotputernic], Hakīm [Preaînțelept].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 8:67]
    ‘Aishah (d) a spus: „Dacă Mohammed (s) ar fi vrut să ascundă ceva din ceea ce i-a fost trimis, el ar fi ascuns cu siguranță acest verset: «Şi i-ai spus aceluia asupra căruia Allah Şi-a trimis harul Său [este vorba de Zayd ibn Haritha, pe care Allah l-a călăuzit la islam şi l-a ajutat să-l urmeze pe Profetul Mohammed], cum şi tu ai trimis harul tău asupra lui [dezrobindu-l, după ce i-a fost sclav înainte de islam, înfiindu-l şi căsătorindu-l cu Zeinab, fiica mătușii tale]: „Păstreaz-o pentru tine pe soața ta [nu divorța de ea] şi fii cu frică de Allah!” Tu ai ţinut ascuns în sufletul tău ceea ce Allah a voit să descopere [tu ai ţinut ascunsă revelația trimisă ţie de Allah cum că Zayd va divorța de Zeinab şi ea va deveni soţia ta, pentru a abroga prin aceasta obiceiul preislamic conform căruia era interzisă căsătoria cu soţia fiului adoptiv]. Tu te-ai temut de oameni [de clevetirile oamenilor], măcar că Allah este mai vrednic să te temi de El. [...]» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:37]”[Al-Bukhari și Muslim]

  • Allah Preaînaltul spune:
    „Tu [Mohammed] nu ai niciun amestec în aceasta; fie că El primeşte căinţa lor, fie că îi osândește, pentru că ei sunt într-adevăr nelegiuiţi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:128]
  • Allah Preaînaltul spune:
    „El [Mohammed] s-a încruntat şi s-a întors cu spatele, ~ Atunci când bărbatul orb [‘Abd Allah ibn Umm-Maktum] a venit la el [pentru a îi cere sfatul, în timp ce Profetul era foarte ocupat, predicându-le unora dintre conducătorii tribului Quraiş]. ~ Şi cum ai putea tu să ştii? Poate că el ar putea fi purificat [prin sfatul tău], ~ Sau poate el ar fi primit călăuzirea [ar fi primit îndrumare] şi călăuzirea ar fi fost spre folosul său!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 80:1-4]

    Dacă Profetul (s) ar fi fost un şarlatan, aceste versete nu s-ar fi găsit în Coran.

    Lightner a spus în cartea sa, Religia islamului:
    „Odată, Allah i-a trimis o Revelație Profetului (s) prin care l-a mustrat foarte tare din cauza faptului că i-a întors spatele unui om sărac și orb pentru a discuta cu un om bogat. Această Revelație a fost transmisă mai departe. Dacă ar fi fost adevărat că aceste cuvinte îi aparțineau, așa cum spun unii creștini, această Revelație nu ar fi existat.”

• Unul dintre semnele care dovedesc cu certitudine Profeția lui se găsește în Capitolul 111 al Nobilului Coran.

  În acesta, Allah Preaînaltul l-a condamnat pe Abu Lahab (unchiul Profetului) la chinurile Iadului. Acest capitol a fost revelat în perioada timpurie a chemării sale la islam. Dacă Profetul (s) ar fi fost un şarlatan, el nu ar fi luat o asemenea decizie, sperând că unchiul său ar fi putut accepta islamul în cele din urmă.

  Dr. Garry Miller a spus:
  „De exemplu, Profetul (s) avea un unchi care se numea Abu Lahab. Acesta ura islamul în aşa măsură încât obişnuia să-l urmărească pe Profet (s) oriunde mergea pentru a-l discredita. Când Abu Lahab îl vedea pe Profet (s) vorbind cu vreun străin, aştepta până când pleca şi apoi mergea la străin şi îl întreba: «Ce ţi-a spus? A spus că este negru? Fără îndoială, este alb. A spus că este dimineaţă? Fără îndoială, este noapte.» Spunea exact contrariul a ceea ce îl auzea spunând pe Mohammed (s). Cu toate acestea, cu zece ani înainte de moartea lui Abu Lahab, a fost revelat un mic Capitol al Coranului în legătură cu el, Surat Al-Masad, care afirma în mod explicit că acesta va ajunge în Focul Iadului. Cu alte cuvinte, afirma că el nu avea să accepte niciodată islamul. Timp de zece ani, tot ce trebuia să facă Abu Lahab era să vină în faţa oamenilor şi să spună: «Am auzit că Mohammed spune că n-am să devin niciodată musulman şi că am să intru în Focul Iadului. Aşadar, acum vreau să devin musulman. Ce părere aveți de aceasta? Continuați să credeți că Mohammed este sincer în ceea ce spune? Continuați să credeți că Revelația pe care o primeşte este Divină ?» Dar nu a făcut acest lucru niciodată. Cu toate că întotdeauna a căutat să îl contrazică pe Profet în tot ceea ce spunea, nu a făcut același lucru în acest caz. A fost ca şi cum Mohammed (s) i-ar fi spus unchiului său: «Mă urăști şi vrei să termini cu mine? Poftim, spune aceste cuvinte şi vei obține acest lucru. Haide, spune-le.» Cu toate acestea, Abu Lahab nu le-a spus niciodată. Zece ani! Şi în tot acest timp, nu a acceptat niciodată islamul şi nici nu a arătat că ar avea intenții să facă acest lucru. Timp de zece ani a avut posibilitatea de a distruge islamul într-un singur minut! Dar aceste cuvinte nu au fost ale Profetului Mohammed (s), ci ale Celui Atoateștiutor, Care știa faptul că Abu Lahab nu avea să accepte niciodată islamul. Cum ar fi putut ști cu certitudine Mohammed (s) că Abu Lahab avea să confirme cele revelate în Surat Al-Masad? Cum ar fi putut să fie atât de sigur încât să dea cuiva posibilitatea ca, timp de zece ani, să dezmintă Profeția lui? Singurul răspuns este că el (s) era Mesagerul lui Allah, pentru că o persoană trebuie să fie absolut convinsă că are o Revelaţie Divină pentru a lansa o asemenea provocare:

  „Să piară şi să fie distruse cele două mâini ale lui Abu Lahab [expresie arabă care înseamnă «Fie ca Abu Lahab să piară şi să fie mâhnit!»] şi [cu adevărat] el a fost pierdut şi distrus [verbele din Coran la timpul trecut sunt, de regulă, utilizate pentru ceva care se va întâmpla în viitor, pentru a arăta că acel lucru se va întâmpla cu siguranţă şi că nimic nu poate schimba acest lucru]! [Abu Lahab a fost unul dintre unchii Profetului şi unul dintre cei mai mari dușmani ai săi. Atunci când Profetul i-a chemat pe conducătorii tribului Quraiş pentru a îi invita la islam, Abu Lahab i-a spus: «Pentru acest lucru lipsit de importanţă ne-ai chemat aici? Fie ca tu să pieri!» De aceea, în acest verset este un răspuns la ceea ce a spus Abu Lahab.] ~ Averea şi copiii săi nu îi vor fi de niciun folos [acestea nu îl vor proteja nici de pedeapsă, nici nu îi vor aduce vreun câștig împotriva lui Allah]. ~ El va intra în Focul Văpăii aprinse [cu putere], unde va arde. ~Şi soţia sa, de asemenea, cea care cară lemne [adică niște vreascuri cu spini pe care ea obişnuia să le care şi să le pună în calea Profetului pentru a îi face rău şi care obişnuia să îl defăimeze], ~La gâtul ei este o funie din masad [răsucite, fibre foarte puternice de palmier cu care va fi ridicată în Iad şi apoi aruncată jos].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 111:1-5]”

• Profetul (s) este numit Ahmad într-un verset al Coranului în loc de Mohammed.

  
  Allah Preaînaltul spune:„Şi [adu-ţi aminte] când Isa [Isus], fiul lui Mariam [Maria], a spus: «O, fii ai lui Israel! Eu sunt Mesagerul lui Allah pentru voi, confirmând Taurah [Tora, care i-a fost trimisă lui Moise] de dinainte de mine şi aducându-vă [vouă] vestea bună a [venirii] unui Mesager ce va veni după mine, al cărui nume va fi Ahmad [un alt nume al Profetului Mohammed]!» Însă când el [Ahmad, adică Profetul Mohammed] a venit la ei cu semne limpezi, ei au spus: «Aceasta este vrăjitorie clară!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 61:6]

  Dacă Profetul (s) ar fi fost un şarlatan, numele de Ahmad nu s-ar fi regăsit în Nobilul Coran.

• Religia islamului există şi astăzi şi se răspândește în toată lumea.

  
  Mii de oameni se convertesc la islam şi îl preferă în locul altor religii, în ciuda faptului că persoanele care se ocupă cu chemarea la islam nu sunt susținute economic, aşa cum s-ar putea aştepta cineva, şi în ciuda tuturor eforturilor pe care le fac inamicii islamului pentru a opri răspândirea lui. Allah Preaînaltul spune: „Într-adevăr, Noi am revelat Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 15:9]

  Thomas Carlyle a spus în cartea lui, Eroii:
  „Un om fals a pus bazele unei religii? Cum, când un om fals nu poate construi nici măcar o casă din cărămizi? Dacă acesta nu știe și nu urmează întocmai proprietățile mortarului, cele ale lutului ars şi ale altor lucruri cu care lucrează, nu va reuși să construiască o casă, ci o grămadă de gunoi. Aceasta nu va reuși să supraviețuiască timp de douăsprezece secole şi să adăpostească o sută optzeci de milioane de oameni; ci va cădea de îndată. Un om are datoria de a se conforma legilor naturii pentru că, altfel, aceasta nu îi va răspunde. Ceea ce transmit necredincioşii sunt niște minciuni, oricât de mult le-ar împodobi sau înfrumuseța, până când ajung să creadă ei înșiși că spun adevărul… ei au rătăcit oameni, națiuni şi popoare cu aceste minciuni.”

  Allah Preaînaltul a prezervat Nobilul Coran în piepturile oamenilor, generație după generație. Într-adevăr, memorarea, recitarea, învăţarea şi predarea lui sunt lucruri pe care musulmanii se întrec să le facă pentru că Profetul (s) a spus: „Cel mai bun dintre voi este cel care memorează Coranul şi îi învaţă şi pe alţii.” [Al-Bukhari]

  Mulţi au încercat să adauge sau să scoată versete din Nobilul Coran, dar niciodată nu au reuşit, pentru că aceste greşeli sunt descoperite aproape imediat.

  Sunnah Mesagerului lui Allah (s), care reprezintă a doua sursă a Legii islamice, a fost păstrată de-a lungul timpului de către oameni demni de încredere şi respectabili. Ei și-au petrecut viaţa adunând cuvintele Profetului (s) şi studiindu-le în detaliu, astfel încât să deosebească relatările slabe de cele autentice, și clarificând care relatări au fost produse ale invenției. Oricine a studiat cărţile de hadith poate să perceapă cât de mari au fost încercările de a păstra cuvintele Profetului (s) şi că relatările care au fost clasificate ca fiind autentice sunt într-adevăr autentice.

  Michael Hart a spus în cartea sa „Cei 100 - topul celor mai influente persoane din istorie”:
  „Mohammed a fondat şi promulgat una dintre cele mai mari religii ale lumii, devenind unul dintre cei mai mari conducători politici. Astăzi, la 13 secole după moartea lui, influența sa este încă foarte puternică şi difuză.”

• Principiile pe care le-a adus sunt bune şi adecvate pentru orice loc şi timp.

  Rezultatele punerii în practică a islamului sunt clare şi cunoscute, lucru care confirmă că este vorba despre o Revelaţie de la Allah Preaînaltul. Pe deasupra, este imposibil ca Profetul Mohammed (s) să fi fost un Profet ca toţi ceilalţi Profeţi şi Mesageri (Pacea lui Allah fie asupra lor!) care au fost trimiși înainte de el? Dacă răspunsul la această întrebare este că nimic nu este exclus, atunci întrebarea noastră este: de ce respingeți calitatea lui de Profet în timp ce o confirmați pe cea a Profeţilor de dinaintea lui?

• Un om nu poate să creeze legi asemănătoare Legilor islamice, care tratează toate aspectele vieţii,

  cum ar fi: comerţul, căsătoria, comportamentul social, politica, războiul, practicile de adorare şi așa mai departe. Prin urmare, cum este posibil ca un om neștiutor de carte să fi creat aşa ceva? Nu este aceasta o dovadă clară a Profeției sale?

• Profetul (s) a început să cheme oamenii la islam după ce a fi împlinit vârsta de 40 de ani.

  Anii tinereții lui trecuseră şi, la vârsta la care ar fi trebuit să se odihnească şi să trăiască în tihnă, Mohammed (s) și-a început Misiunea ca Profet.

  Thomas Carlyle a spus în cartea sa, Eroii:
  „Ceea ce dezminte pretinderile celor care spun că Mesajul lui Mohammed nu a fost unul sincer este faptul că el și-a petrecut tinerețea trăind o viaţă liniștită, fără a căuta să facă ceva care să-i aducă faimă şi putere. Numai după ce tinerețea a trecut şi a înaintat în vârstă, în inima lui a început să fiarbă vulcanul care înainte era liniştit, dorindu-și să reușească ceva foarte mare şi important.”

  R. Landau a spus în cartea sa, Islamul și arabii:
  „Misiunea lui Mohammed (s) a fost extraordinară, una imposibil de dus la capăt de un șarlatan împins de motive egoiste. Unii scriitori occidentali timpurii l-au acuzat pe Profetul arab (s) că și-a dorit să obțină succesul prin efortul său personal. Sinceritatea de care a dat dovadă în transmiterea Mesajului său și credința deplină a adepților săi în tot ceea ce i-a fost revelat neagă acuzațiile de înșelăciune premeditată care i-au fost aduse lui Mohammed (s). Nu numai că islamul durează deja de o mie trei sute de ani ci, în fiecare an, are tot mai mulţi adepți. Paginile istoriei nu ne oferă niciun exemplu de escroc al cărui mesaj să fi avut meritul creării celui mai măreț imperiu dintre toate și a celei mai nobile civilizații dintre toate.”